Connect with us

Cluj

Spectacol aniversar cu casa închisă. „Aida” de Verdi, la 105 ani de la înființarea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

Published

on



Aida de Giuseppe Verdi revine în forță pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, într-o montare aniversară cu casa închisă, care marchează 105 ani de la înființarea instituției.

Alegerea nu este întâmplătoare: Aida a fost chiar spectacolul inaugural al Operei clujene, prezentat pentru prima dată pe 25 mai 1920.

Noua producție, prezentată în două reprezentații extraordinare, sâmbătă, 24 mai și duminică, 25 mai, aduce în fața publicului o poveste de o forță dramatică impresionantă, cu decoruri grandioase, costume spectaculoase și o distribuție de excepție.

Spectacolul are două pauze și se încheie în jurul orei 22:00, fiind recomandat publicului cu vârsta de peste 12 ani.

105 ani de la prima sa punere în scenă la Opera Națională Română din Cluj-Napoca

Directorul Operei, baritonul Florin Estefan, interpretează rolul regelui etiopian Amonasro, personaj de o intensitate aparte, subliniind importanța acestui moment pentru întreaga instituție.

„O premieră cu două reprezentații, un rol cu greutate și un moment istoric: AIDA | Giuseppe Verdi revine în forță pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca, la 105 ani de la prima sa punere în scenă în această instituție.

Am onoarea să îl interpretez pe Amonasro, un personaj de o intensitate dramatică aparte — o ocazie cu atât mai specială cu cât această montare marchează peste un secol de tradiție lirică la Cluj-Napoca”, a declarat Florin Estefan.

Opera din Cluj-Napoca rămâne un reper al artei

Premiera extraordinară a spectacolului AIDA de Giuseppe Verdi, este un eveniment de referință pentru Opera clujeană, care celebrează Stagiunea aniversară 105 a instituții. Alegerea acestui titlu este una simbolică, Aida fiind chiar spectacolul inaugural al Operei clujene, prezentat pentru prima dată în 25 mai 1920.

Revenirea sa în repertoriul clujean, exact la 105 ani de la premiera instituției, a fost primită cu entuziasm de public, confirmând încă o dată că Opera din Cluj-Napoca rămâne un reper al artei din România și din Europa.

Aida de Giuseppe Verdi

La sfârșitul anilor 1860, Giuseppe Verdi s-a confruntat cu dificultăți tot mai mari în găsirea unor librete adecvate pentru noile sale creații. Un colaborator deosebit de activ în acest proces a fost libretistul și impresarul francez Camille Du Locle, alături de care Verdi lucrase anterior în realizarea operei Don Carlos. Du Locle i-a furnizat compozitorului o serie de sugestii tematice, pornind de la subiecte comice, care ar fi continuat tradiția inaugurată de Un ballo in maschera, până la teme grandioase, susceptibile de a fi adaptate pentru tipul grand opera.

Un moment decisiv s-a produs la începutul anului 1870, când Du Locle i-a prezentat lui Verdi un scenariu realizat de arheologul și egiptologul Auguste Mariette, bazat pe o poveste fictivă plasată în Egiptul antic. Deși cu un an înainte Verdi refuzase să compună un imn inaugural pentru festivitățile de deschidere a Canalului Suez, el a acceptat această nouă propunere destinată inaugurării noului Teatru de Operă din Cairo. În vederea redactării libretului, Verdi l-a desemnat pe Antonio Ghislanzoni, cu care colaborase anterior la revizuirea operei La forza del destino.

Premieră la Teatro alla Scala din Milano

Procesul de creație al operei a continuat pe parcursul anului 1870, iar Verdi a exercitat, ca de obicei, un control strict asupra conceperii libretului, intervenind chiar și în aspecte de detaliu, precum lungimea versurilor și formularea acestora. În cele din urmă, Aida a avut premiera la Cairo la sfârșitul anului 1871, sub conducerea dirijorului Giovanni Bottesini. Distribuția i-a inclus pe Eleonora Grossi (Amneris), Antonietta Anastasi-Pozzoni (Aida), Pietro Mongini (Radames) și Francesco Steller (Amonasro), iar spectacolul s-a bucurat de un succes considerabil.

Ulterior, Verdi a acordat o atenție deosebită premierei italiene, desfășurate la Teatro alla Scala din Milano. Acesta a efectuat mici modificări în partitură și a supervizat cu minuțiozitate repetițiile unei distribuții atent selecționate. Această a doua reprezentație, dirijată de Franco Faccio, a avut loc pe 8 februarie 1872 și i-a avut în distribuție pe Maria Waldmann (Amneris), Teresa Stolz (Aida), Giuseppe Fancelli (Radames) și Francesco Pandolfini (Amonasro).

Aida s-a impus definitiv în repertoriul operistic internațional

Deși spectacolul a fost primit cu entuziasm de public, anumite voci critice au semnalat prezența unor pasaje considerate convenționale sau demodate. Din acest motiv, Verdi a manifestat rezerve în ceea ce privește organizarea unor noi reprezentații în Italia, insistând asupra necesității unei montări riguroase. Totuși, începând cu anul 1870, Aida s-a impus definitiv în repertoriul operistic internațional, statut pe care îl păstrează până în prezent.

Subiectul lucrării integrează teme romantice – precum cea a luptei pentru libertate sau a iubirii care sfidează moartea. Acțiunea însă – care îi are în centru pe sclava Aida (în realitate, prințesă etiopiană) și pe viteazul Radames, păstrându-și dragostea în ciuda continuelor amenințări de natură politică și a geloziei prințesei Amneris – se petrece în ambianța exotică a Egiptului antic.

FOTO: Facebook/ Opera Națională Română Cluj-Napoca


Aida de Giuseppe Verdi revine în forță pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, într-o montare aniversară cu casa închisă, care marchează 105 ani de la înființarea instituției.

Alegerea nu este…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Cum vrea Daniel David să REFORMEZE învățământul rural: Elevii din Munții Apuseni să aibă mentori dintr-o școală bună din Cluj

Published

on

Daniel David spune că tehnologia trebuie utilizată pentru a reduce analfabetismul, dar și abandonul școlar din mediul rural.

În școlile de la țară, spune ministrul Educației se află jumătate din copiii țării, iar…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

CTP Cluj: UTCN încetează Contractul încheiat cu CTP privind DECONTAREA abonamentelor pentru studenți, masteranzi și doctoranzi

Published

on

Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. anunță că începând cu 01.06.2025, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca încetează Contractul încheiat cu CTP Cluj-Napoca în vederea decontării abonamentelor de transport pentru…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. HSG, procedura care identifică probleme de infertilitate la femei, se face în premieră la Spitalul de Urgență Cluj

Published

on

Histerosalpingografia (HSG), investigație radiologică de o importanță foarte mare pentru paciente, este cea mai nouă procedură oferită de Spitalul de Urgență Cluj.

HGS este o metodă esențiala de identificare a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

CFR Cluj nu va fi CAP de serie în turul 2 al preliminariilor Europa League

Published

on

CFR Cluj, deținătoarea Cupei României, va juca în Europa League. Clujenii vor lua startul în turul 1, cu un coeficient de 19.000 și vor fi capi de serie. 

În acest moment, posibilele adversare ale ardelenilor sunt …

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading
OSZAR »