Connect with us

Cluj

VIDEO. Emil Boc, campion la stat pe stâlp la Costinești, când era student înainte de 1989. Are diplomă semnată de ”zeul Neptun”

Published

on



Primarul Clujului, Emil Boc, mai are o diplomă în plus față de cele două de la Facultatea de Drept și de la Facultatea de Istorie – Filosofie a UBB, și anume una specială, semnată de însuși ”zeul mărilor și oceanelor, Neptun”, pe care a primit-o înainte de 1989.

Studentul Emil Boc a participat la Costinești la un concurs de stat pe stâlp și a câștigat titlul de campion, după cum relatează Toni Grecu e la Grupul ”Divertis” în emisiunea ”Adevăruri despre trecut. Stațiunea tineretului – Costinești” de la TVR.

”În cadrul Serbărilor Mării erau niște probe extraordinar de grele, erau niște maratoane stupide, dar la care oamenii se prindeau excepțional”, a precizat Grecu.

Printre aceste concursuri se numărau cele de stat în bârnă sau în stâlp, jucat table cu o durată de 48 de ore, mers în cerc cu un cerc în jurul unei perechi care era legată la mâini și nu avea voie să se despartă, sau pus sare și piper în prăjiturile pe care zeul Neptun le oferea oamenilor de pe plajă.

Stăteau în stâlp peste 2 zile

”Cel mai tare dintre toate era concursul de stat pe stâlp, un stâlp de 2,5 m cu un scăunel în vârf pe care încăpeai cu o fesă, nu cu amândouă, să-ți fie incomod să stai.

Și se așezau oamenii acolo când începeau serbările, pe data de 30 august la 10 dimineața și care rezista mai mult câștiga o vacanță pentru anul următor în timpul serbărilor. Era ceva extraordinar. Stăteau mai mult de două zile oamenii acolo, aveau voie să coboare 5 minute la 2 ore ca să se mai dezmorțească.

La una dintre edițiile acestui concurs straniu și foarte vesel și cu mare priză la publicul prezent a fost chiar Emil Boc, primarul Clujului.

Dl. Boc a câștigat, a fost unul dintre acei adevărați maratoniști ai statului pe stâlp. El are și diplomă semnată de <>”, a arătat Toni Grecu.

Boc


Primarul Clujului, Emil Boc, mai are o diplomă în plus față de cele două de la Facultatea de Drept și de la Facultatea de Istorie – Filosofie a UBB, și anume una specială, semnată de însuși ”zeul mărilor și…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Mircea Abrudean: Pensiile speciale și reforma consiliilor de administrație, în al doilea pachet de măsuri ale Guvernului

Published

on






Preşedintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, susține că măsurile luate de Guvern reprezintă soluția ca România să nu intre in colaps, precizând că al doilea…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Moțiunea de cenzură a AUR împotriva Guvernului: Piromanii care au dat foc țării vin să ceară bani pentru extinctor

Published

on






Partidul AUR a depus, miercuri, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în care a criticat dur măsurile de austeritate și creșterile fiscale anunțate pentru…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Hoț de lemne, prins de polițiștii clujeni. Camionul cu care erau transportate, ridicat

Published

on






Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit în trafic, în localitatea Morlaca, comuna Poieni, un transport de material lemnos, existând suspiciuni cu privire…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Pană de curent în cartierul Grigorescu de la un incendiu la un transformator de pe str. Donath. Mai multe străzi afectate

Published

on






Un incendiu la un transformator electric pe str. Donath din Cluj-Napoca, izbucnit, miercuri, în jurul orei 18,30, a lăsat locuitorii de pe mai multe străzi din cartierul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading
OSZAR »