Connect with us

Cluj

VIDEO. Studenții au ieșit în stradă la Cluj, nemulțumiți că se taie din burse. „Guvernul a calculat, educația e de vină”

Published

on



Peste 200 de studenți protestează în centrul Clujului, nemulțumiți de faptul că ministrul clujean al Educației, Daniel David, a anunțat modificarea radicală a programului de burse, măsură luată în contextul crizei economico-financiare și al eforturilor asumate de Guvern pentru redresarea bugetară.

Practic, fondul pentru burse va fi redus, la fel ca și numărul celor care vor beneficia de acestea, iar bursele sociale vor trece la autoritățile locale.

Protest al studenților la Cluj: „Guvernul a calculat, educația e de vină”

Studenții de la facultățile din Cluj sunt supărați pentru că Guvernul a ales să facă economie în detrimentul lor. Aceștia au ieșit în centrul orașului cu pancarte pe care scria: „Guvernul a calculat, educația e de vină”, „Bursa nu e un bonus, e un necesar” sau „Voi aveți buget, noi avem griji”.

Studenții avertizează: Unii vor renunța la școală

„Toate bursele vor fi afectate, începând de la bursele pentru studenții internaționali, care, credem noi, nu vor mai primi deloc sprijin, și până la cele sociale sau de merit. Vom ajunge la o bursă cu 40% mai mică, ceea ce înseamnă că toți vom fi afectați. Noi chiar muncim și învățăm foarte mult ca să ajungem să ne mândrim că România produce studenți bine pregătiți. Dar, din păcate, nu suntem susținuți, și asta ne doare cel mai tare.

Ne întrebăm: ni s-a luat transportul, ni s-au tăiat bursele… de unde se va mai lua? Ne putem aștepta ca studenții, mai ales cei din medii defavorizate, să renunțe la studii. Vorbim de un coș minim lunar pentru un student de aproximativ 1.600 de lei, iar bursele, în forma actuală, nu acoperă nici măcar 75% din această sumă”, a declarat Albert Conachi, președinte OSUBB, student la Facultatea de Studii Europene.

Tinerii nu își mai permit să studieze la Cluj

„Strig de disperare, fără bursă doare”, au scandat tinerii în centrul orașului. Toți vor fi afectați, spun ei, de la elevi la cei care vor să urmeze cursurile unei facultăți, într-un oraș în care nu își mai permit să trăiască, cum este Clujul.

„Este clar că e o problemă foarte mare faptul că Guvernul vrea să ne taie bursele. Sunt foarte mulți elevi care sunt condiționați de bursa pe care o primesc la facultate pentru a-și putea duce traiul în oraș. Scăderea de 40% ar putea să impacteze foarte mult… Oricum, rata elevilor care continuă cu studii superioare este foarte mică.

Este greu. Clujul este unul dintre cele mai scumpe orașe ca trai, iar bursa este un venit foarte bine-venit pentru mulți studenți, pentru că poate unii nu au posibilitatea de a primi bani și de acasă”, a spus și Briana Benchiu, studentă la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB.

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că bursele vor fi restructurate radical. Se vor păstra doar două tipuri: bursele sociale, inclusiv pentru mamele minore, și bursele de merit, pentru cel mult 15% dintre elevi, cu media minimă 9.

Bursele vor fi acordate doar pe durata frecventării școlii, iar acolo unde este nevoie de referințe la salariul minim, se va folosi salariul net, nu cel brut.

Bursele sociale vor fi gestionate de autoritățile locale, nu de școală, pentru a separa clar responsabilitățile educaționale de cele sociale, a mai spus ministrul, care se pare că nu i-a impresionat pe studenți nici cu gestul său de a-și dona 25% din salariu, chiar în sprijinul tinerilor care merg la școală.


Peste 200 de studenți protestează în centrul Clujului, nemulțumiți de faptul că ministrul clujean al Educației, Daniel David, a anunțat modificarea radicală a programului de burse, măsură luată în contextul crizei…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

ATENȚIE. Se închide circulația în zona Pieței Cipariu. Anunțul CTP Cluj-Napoca

Published

on

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca SA informeaza publicul calator ca manifestarile publice organizate de „Ziua Tinerilor Catolici”, in P-ta Cipariu nr. 2 in data de joi, 03.07.2025 intre orele 20:00 – 24:00,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Clujul rămâne fără apă! Zeci de străzi din Cluj-Napoca și Dej, afectate de întreruperi programate

Published

on

Compania de Apă Someș anunță întreruperi ale alimentării cu apă potabilă, în mai multe zone din Cluj-Napoca și Dej, începând cu 3 iulie. Zeci de străzi vor rămâne fără apă ore întregi, iar locuitorii sunt…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Intervenția dramatică de la incendiul din Gruia în imagini emoționante. Cum arătau pompierii după lupta cu flăcările

Published

on

Pompierii clujeni au avut marți una dintre cele mai dificile intervenții din acest an.

Un incendiu puternic a izbucnit în cartierul Gruia, iar vântul puternic și accesul dificil în zonă au transformat intervenția…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Peste 16 milioane de euro alocați de CJ Cluj pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc, proiectul de suflet al lui Tișe

Published

on

Consiliul Județean Cluj a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu pe anul în curs, proiect inițiat de președintele Alin Tișe.

În cadrul ședinței s-a aprobat alocarea a peste…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading
OSZAR »